Canon principal + conexiuni

Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtăşire (înţelegere) are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu ne­credinciosul? (II Cor. 6,15).

Episcopul sau presbiterul dacă ar boteza din nou pe cel ce are botezul cu adevărat sau dacă nu ar boteza pe cel spurcat de către eretici (cei fără credinţă adevărată), să se caterisească, ca unul care ia în râs crucea şi moartea Domnului şi nu deosebeşte preoţii adevăraţi de preoţii mincinoşi.

Dacă vreun episcop, sau presbiter, sau diacon, va primi a doua hiro­tonie de la altcineva, să se caterisească şi el, şi cel ce l-a hirotonit, afară de cazul că ar dovedi că are hirotonia (întâia) de la eretici. Căci cei ce sunt botezaţi sau hirotoniţi de unii ca aceştia nu este cu putinţă să fie nici cred­incioşi, nici clerici.

Sfinţii Părinţi cei adunaţi în Constantinopol au hotărât să nu se înlăture (schimbe, părăsească) credinţa celor trei sute optsprezece Părinţi care s-au adunat în Niceea Bitiniei, ci (credinţa) aceea să rămână tare şi să fie dată anatemei orice erezie şi cu deosebire aceea a eunomienilor, adică aceea a eudoxienilor, şi aceea a semiarienilor, adică a pnevmatomahilor, şi aceea a sabelienilor şi aceea a marcelienilor şi aceea a fotinienilor şi aceea a apolinariştilor.

Pe aceia dintre eretici care revin la Ortodoxie, în partea celor ce se mântuiesc, îi primim după rânduiala mai jos arătată şi după obicei. Pe arieni şi pe macedonieni şi pe sabatinieni şi pe novaţieni cei ce-şi zic lor catari şi stângaci, apoi pe patrusprezeceni (quartodecimani), adică pe mercuraşi (tetradiţi) şi pe apolinarişti îi primim dacă dau zapis (scrisori de mărturisire de credinţă) şi dacă dau anatemei toată erezia care nu cugetă (învaţă) cum cugetă (învaţă) sfânta a lui Dumnezeu Biserică sobornicească şi apostolească şi îi pecetluim, adică îi ungem mai întâi cu sfântul mir, adică fruntea şi ochii şi nările şi gura şi urechile şi pecetluindu-i pe ei zicem: Pecetea darului Duhului Sfânt.

Iar pe eunomieni, pe cei ce se botează cu o singură afundare, şi pe montanişti, adică pe cei ce se numesc aici frigieni, şi pe sabelieni, care învaţă că Fiul este tot una cu Tatăl (identitatea Fiului cu Tatăl) şi care fac şi alte oarecare lucruri de neîndurat (urâte), şi pe toate celelalte erezii (căci multe sunt aici, mai cu seamă cele care pornesc din ţara Galatenilor) pe toţi dintre aceştia care doresc să se adaoge (ataşeze) ortodoxiei, îi primim ca pe elini (păgâni): şi (adică) în prima zi îi cercetăm, a doua zi îi catehizăm, iar a treia zi le facem lepădările de Satana (îi exorcizăm), suflând asupra lor de trei ori în faţă şi în urechi şi astfel îi catehizăm şi facem să petreacă timp îndelungat în biserică şi să asculte Scripturile şi atunci îi botezăm.

Pe aceia dintre eretici care se adaugă (ataşează) Ortodoxiei şi părţii celor ce se mântuiesc îi primim după următoarea rânduială şi obicei: pe arieni şi pe macedoneni şi pe novaţienii care-şi zic loruşi catari şi stângaci, şi pe quartodecimani (patrusprezeceni), adică pe tetradiţi (miercuraşi), şi pe apolinarişti îi primim, dând zapise (scrisori) şi dând anatemei toată erezia care nu cugetă (învaţă) cum cugetă sfânta sobornicească şi apostoleasca a lui Dumnezeu Biserică, pecetluindu-i, adică ungându-le mai întâi cu Sfân­tul Mir fruntea şi ochii, şi nările şi gura, şi urechile, şi pecetluindu-i pe ei zicem: „Pecetea Darului Duhului Sfânt”.

Iar despre pavlichieni, care revin la Biserica sobornicească, s-a aşezat orânduirea ca neapărat aceştia să fie botezaţi din nou. Iar pe eunomieni, cei botezaţi într-o singură cufundare, şi pe montanişti, cei numiţi aici frigi, şi pe sabelieni, care învaţă că Fiul este tot una (deopotrivă) cu Tatăl şi care fac şi alte oarecare rele (lucruri de neîndurat), şi pe toate celelalte erezii, pentru că mulţi sunt aici mai ales cei care por­nesc, vin din ţara galatenilor, pe toţi care voiesc dintre aceştia să se adauge ortodoxiei îi primim ca pe păgâni (elini) şi (adică) în prima zi îi primim spre creştinare, iar în a doua catehumeni, apoi în a treia zi le fa­cem lepădările de satana (îi exorcizăm), cu suflarea de trei ori în faţă şi în ochi, şi astfel îi catehizăm pe ei, şi îi facem să zăbovească în Biserică şi să asculte Scripturile şi atunci îi botezăm pe ei.

Dar şi pe manihei şi severieni, şi pe cei veniţi din erezii asemenea (aces­tora), primindu-i ca pe păgâni (elini), îi botezăm din nou. Iar nestorienii şi eutihienii şi severienii, şi cei din erezii asemenea (aces­tora) trebuie să facă zapis (scrisori) şi să dea anatemei erezia (rătăcirea) lor, şi pe Nestorie şi pe Eutihie, şi pe Dioscur, şi pe Sever şi pe ceilalţi începători (corifei) ai unor astfel de erezii, şi pe cei ce cugetă cele ale lor şi toate erezi­ile arătate mai înainte şi aşa să se împărtăşească cu sfânta Cuminecătură.

Deoarece s-a hotărât în sinodul de mai înainte, îmi amintesc în armonie cu voi că copiii cei mici botezaţi de donatişti, care încă nu au putut cunoaşte pierzarea rătăcirii lor, după ce vor ajunge la vârsta capabilă de raţionare, cunoscând adevărul, şi urând răutatea donatiştilor acelora faţă de catoliceasca Biserică a Iui Dumnezeu, care s-a răspândit în toată lumea, unii ca aceştia să se primească după rânduiala veche prin punerea mâi­nilor, şi nu trebuie să se oprească sub cuvânt de rătăcire de la starea cleru­lui, când venind la credinţă Biserica cea adevărată au considerat-o a lor proprie şi într-însa crezând în Hristos, au primit Sfintele Taine ale Trei­mii, despre care este învederat că toate sunt adevărate şi sfinte şi divine, şi întru acestea este toată nădejdea sufletului.

Şi cu toate că mai ales îndrăz­neala precedentă a ereticilor se obrăzniceşte a predanisi unele lucruri potrivnice sub numele adevărului, acestea fiindcă sunt simple, precum învaţă Apostol zicând: „Un Dumnezeu, o credinţă, un botez” (Efeseni 4, 5); şi ceea ce se cuvine să se dea o dată nu este îngăduit să se repete; după ce se va anatematiza numele rătăcirii, să se primească prin punerea mâinii în Bise­rica cea una, care, precum s-a zis, este porumbiţă şi singură Maică a creş­tinilor, întru care se primesc toate tainele spre mântuirea veşnică şi viu făcătoare, care celor ce rămân în eres le aduc mare pedeapsă de osândă, căci ceea ce le-ar fi fost lor mai luminător în adevăr spre a dobândi viaţa cea veşnică acea rătăcire li se face lor mai întunecat şi de mai mare osân­dă; de care unii au fugit şi cunoscând cele adevărate ale Maicii Bisericii ca-toliceşti, toate acele Sfinte Taine cu iubirea adevărului le-au crezut şi le-au primit.

Deci unora ca acestora, când cercarea îi va arăta cu viaţă bună, fără îndoială şi clerul li se va da cu tărie spre slujba celor sfinte; şi mai ales întru atâta nevoie fiind lucrurile, nimenea nu este, care nu le-ar îngădui aceasta. Iar dacă oarecare clerici de aceeaşi credinţă, cu mulţimea şi cu demnităţile lor ar dori să se întoarcă la noi, care însă din iubirea cinstei sunt aplecaţi spre viaţa trecătoare şi îi reţine de la mântuire, judecăm ca aceasta dimpotrivă se cade a se lăsa la chibzuinţă mai mare, hotărând fra­ţii mai înainte menţionaţi ca să se cerceteze cele relevate de noi cu sfatul lor cel mai înţelept, şi noi ne vom învrednici să întărim ceea ce trebuie să se reglementeze din partea noastră în privinţa acestei chestiuni. Iar în ceea ce priveşte numai pe cei botezaţi în pruncie, ne îndestulăm ca de le va plăcea lor să consimtă cu hotărârea noastră de a se hirotoni aceştia. Aşadar, toate cele ce le-am cules mai înainte de la preasfinţiţii episcopi, preasfinţiile voastre să Ie întărească împreună cu mine ca să fie desăvârşite”.

În privinţa întrebării despre catari, şi care întrebare s-a pus mai înainte şi de care bine îţi aduci aminte, se cuvine a urma obiceiului din fiecare loc, deoarece atunci când s-a tratat în privinţa acestora au fost diferite păreri despre botezul lor. Dar cel al pepuzienilor [montanişti] mi se pare că este fără de nici o raţiune; şi m-am mirat cum de Dionisie cel Mare, canonist fiind, l-a trecut cu vederea. Căci cei vechi au hotărât să se primească acel botez, neabătându-se întru nimic de la credinţă; drept aceea, pe unele le-au numit eresuri, şi pe altele schisme, iar pe altele adunări nelegiuite.

Deci eresuri au numit pe cei ce cu totul s-au lepădat şi s-au înstrăinat chiar de Ia credinţă. Iar schisme au numit pe cei ce se de­osebesc în concepţii cu privire la unele chestiuni şi întrebări bisericeşti corijabile; şi adunări ilegale au numit adunările ce se fac de presbiteri sau episcopi neascultători şi de poporul neînvăţat; precum dacă cineva fiind găsit în greşeală a fost înlăturat din slujbă, şi nu s-a supus canoanelor, ci singur şi-a atribuit sieşi întâietate şi slujbă, şi împreună cu dânsul au ple­cat şi alţii, părăsind catoliceasca (adevărata) Biserică (ortodoxă), aceasta este adunare ilegală; şi schismă este când cineva în privinţa pocăinţei se deosebeşte de cei de la biserică, iar eresuri sunt precum de pildă al mani-heilor, al valentinienilor şi marcioniţilor, şi al însuşi pepuzienilor acesto­ra, că la aceştia deosebirea este chiar cu privire la însăşi credinţa în Dumnezeu.

Deci cei vechi au hotărât ca cel al ereticilor (botez) desăvârşit să se anuleze. Iar al schismaticilor, ca al unora care sunt încă în Biserică, să se primească, iar cei ce sunt în adunări ilegale, îndreptându-se prin pocăinţă cuvenită şi prin convertire, să se împreune iarăşi cu Biserica, precum adeseori şi cei ce se găsesc în vreo treaptă bisericească, mergând împreună cu cei neascultători, după ce se vor căi, să se primească în ace­eaşi stare. Deci este evident că pepuzienii sunt eretici, căci au hulit asupra Duhului Sfânt, atribuind lui Montan şi Priscilei în chip nelegiuit şi ne­ruşinat numirea de Mângâietor. Căci sunt vrednici de osândă sau ca cei ce au îndumnezeit pe oameni, sau ca unii care pe Duhul Sfânt l-au batjo­corit prin asemănarea cu oamenii, şi astfel sunt vinovaţi osândei celei veşnice, pentru că hula cea împotriva Duhului Sfânt este neiertată.

Deci care este motivul pentru care să se considere valid botezul acelora care botează în Tatăl şi Fiul, şi în Montan şi în Priscila? Căci nu sunt botezaţi cei ce nu s-au botezat întru cele predanisite nouă. Drept aceea, deşi lui Di-onisie cel Mare i-a scăpat aceasta din vedere, noi însă trebuie să ne ferim de a imita greşeala; căci absurditatea este vădită de la sine însăşi şi lămu­rită tuturor celor ce cât de puţin ştiu a judeca. Şi, ca atare, încă sunt din­tre cei dezbinaţi; dar s-a părut celor din vechime, şi de cei împreună cu Ciprian şi cu Firmilian al vostru vorbesc, a-i supune pe toţi aceştia unei hotărâri, pe catari şi pe encratiţi, şi pe idroparastaţi, şi pe apotactiţi. Căci începutul dezbinării s-a făcut prin schismă; iar cei ce s-au lepădat de Bi­serică n-au mai avut harul Duhului Sfânt peste ei, căci a lipsit comuni­carea prin întreruperea succesiunii.

Căci cei dintâi care s-au depărtat aveau hirotoniile de la Părinţi, şi prin punerea mâinilor peste ei aveau ha­rul duhovnicesc; dar cei ce s-au rupt, devenind mireni, n-au avut nici pu­tere de a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau da altora harul Duhului Sfânt, de la care ei au căzut; pentru aceasta Părinţii au hotărât ca cei bo­tezaţi de dânşii ca de nişte mireni, venind la biserică, să se curăţească din nou cu adevăratul botez al Bisericii. Dar, fiindcă în general unora din Asia li s-a părut ca din interesul conducerii multora să se primească botezul acestora, fie primit. Iar pe cel al encratiţilor trebuie să-l conside­răm ca pe o faptă rea; deoarece spre a-i face neprimiţi Bisericii a căutat să-i ia deja în stăpânire cu botezul lor; prin ceea ce au stricat şi obiceiul lor.

Deci socotesc că nouă ni se cuvine să lepădăm botezul lor, deoarece în privinţa lor nimic nu s-a hotărât lămurit; şi dacă cineva l-ar fi primit de la ei, acela, venind la Biserică, să se boteze. Dar, dacă aceasta ar fi piedică ordinei obşteşti, să se aplice iarăşi obiceiul şi să se urmeze Părinţilor, care au orânduit cele de cuviinţă pentru noi. Căci mă tem ca nu cumva, întru­cât hotărâm să zăbovească în privinţa botezului, să-i împiedicăm pe cei ce se mântuiesc prin asprimea orânduielii, iar dacă aceia păstrează botezul nostru, aceasta să nu ne înspăimânte; căci nu suntem răspunzători prin împrejurarea că le dăm lor har, ci ne supunem preciziunii canoanelor.

Dar negreşit să se dispună ca cei ce vin de la botezul acelora să se ungă adică de credincioşi, şi aşa să se apropie la taine. Căci ştiu că pe fraţii Zaiu şi Satornin, fiind ei din acea rânduială, i-am primit în scaunul epis-copilor; drept aceea, pe cei ce au fost împreună cu tagma acelora nu mai putem a-i despărţi de Biserică, deoarece prin primirea episcopilor am aşezat ca şi un canon cele în privinţa comuniunii cu dânşii.