Canonul Sf. Grigorie Teologul (390

1 Grigorie Teologul CANONUL CĂRŢILOR SFINTEI SCRIPTURI

Pentru ca să nu fie mintea ta înşelată de cărţi străine, fiindcă sunt multe scripturi mincinoase şi fals intitulate, primeşte, iubite, această dreaptă numărare a mea. Cărţi istorice ale înţelepciunii celei vechi evre­ieşti sunt douăsprezece. Cea mai dintâi Facerea, apoi Ieşirea, şi Leviticul, după aceea Numerii, apoi A Doua Lege; apoi Isus şi Judecătorii; a opta Rut; a noua şi a zecea Faptele împăraţilor şi Paralipomena; şi cea de pe urmă Ezdra. Iar cele alcătuite în versul cinci, cea dintâi, a lui Iov, după aceea a lui David; apoi trei ale lui Solomon, Ecclesiastul, Cântarea şi Pildele.

Şi aşijderea cinci ale Duhului profetic. într-o carte sunt două­sprezece: Oseea şi Amos, şi Miheia a treia, după aceea Ioil, apoi Iona, Avdie, şi Naum, şi Avacum, şi Sofonie, Agheu, apoi Zaharia, şi Maleahi. Acestea sunt deci una; iar a doua a lui Isaia, după aceea a lui Ieremia cel chemat din pruncie, apoi a lui Iezechiel, şi harul Iui Daniel. Iată că am nu­mărat douăzeci şi două de cărţi ale Legii Vechi, care corespund literelor evreilor. Iar după acestea, numără şi pe ale Tainei noi. Matei a scris Mi­nunile lui Hristos pentru evrei; Marcu pentru Italia, Luca pentru Ahaia, iar Ioan, marele propovăduitor, cel ce se înalţă spre cer, pentru toţi. După aceea Faptele înţelepţilor Apostoli. Şi patrusprezece epistole ale lui Pavel. Şi şapte soborniceşti: dintre care una a lui Iacob, două ale lui Petru, şi trei iarăşi ale lui Ioan; şi a şaptea a Iui Iuda; astfel le ai pe toate. Iar de mai este careva afară de acestea, nu e dintre cele autentice.

Canon + conexiuni