74 ap.
Episcopul pârât pentru oarece de către oameni vrednici de încredere, acela să fie chemat neapărat de către (ceilalţi) episcopi; şi dacă se va înfăţişa şi va mărturisi, ori ar fi dovedit, să se hotărască pedeapsa, iar dacă fiind chemat, nu se va supune (nu ar da ascultare), să fie chemat şi a doua oară, trimiţându-se după el doi episcopi. Iar dacă nici astfel nu se va supune (nu va asculta), să fie chemat şi a treia oară, trimiţându-se din nou doi episcopi la el. Iar dacă nesocotind şi aceasta (o astfel de chemare) nu se va înfăţişa, sinodul să hotărască împotriva lui cele ce i se vor părea (potrivite), ca să nu i se pară a câştiga fugind de judecată.