INSTANŢA DE APEL PENTRU CLERICI. APELUL CLERICILOR PEDEPSIŢI DE EPISCOP

Episcopul Osiu zise: „Mă simt îndemnat să nu trec cu tăcerea nici cele ce mă agită permAnent: Dacă s-ar găsi vreun episcop iute de fire, ceea ce trebuie să fie departe de un astfel de bărbat, şi pornindu-se în grabă îm­potriva unui presbiter sau diacon, ar vrea să-l scoată pe acela din Biserică, să se poarte grijă ca unul ca acesta să nu se osândească îndată, nici să se despoaie de comuniune”. Toţi episcopii ziseră: „Cel ce se scoate să aibă putinţa de a se adresa episcopului capitalei, mitropolitului acelei eparhii; iar dacă cel al capitalei lipseşte, să meargă la cel mai apropiat şi să se roage ca să se cerceteze cauza lui cu temeinicie; fiindcă nu se cade ca cei ce se roagă să nu fie ascultaţi. Iar episcopul acela, care 1-a lepădat pe el pe drept sau pe nedrept, este dator să fie cu răbdare spre a face cercetarea pricinei si hotărârea lui ori se va confirma, ori va suferi modificare. Dar mai înainte de s-ar cerceta toate cu băgare de seamă şi cu credinţă, cel lipsit de co­muniune să nu-şi atribuie sieşi comuniunea până nu se va lămuri cauza. Iar dacă adunându-se oarecare clerici, vor vedea trufia şi mândria lui, de­oarece nu este cuviincios a suferi ocara şi mustrarea nedreaptă, trebuie să-l îndrepte pe acela spre calea cea bună cu cuvinte mai aspre şi mai grele, ca să se supună şi să asculte de cel ce porunceşte cele ce se cuvin. Căci, după cum episcopul este dator să ofere slujitorilor dragoste curată şi tratament bun, în acelaşi chip şi supuşii cu sinceritate trebuie să îndeplin­ească pentru episcopi cele ale slujbei”.