35 ap.

AUTONOMIA EPARHIALĂ

Categorie: Canoanele Apostolice
Episcopul să nu îndrăznească să facă hirotonii în afara eparhiei sale, în cetăţile şi în satele care nu-i sunt supuse Iui; iar de s-ar dovedi că a făcut aceasta fără încuviinţarea celor care stăpânesc cetăţile sau satele acelea, să se caterisească şi ei, şi cei pe care i-a hirotonit.