Canoane despre Cuminecătură

←Indice canonic

39 Vasile cel Mare

FEMEIA ADULTERĂ »

Categorie: Canoanele Sfântului Vasile cel Mare (379)
Ceea ce vieţuieşte împreună cu adulterul adulteră este tot timpul cât vieţuieşte cu acela.

23 Trul.

OSÂNDA CUMINECĂRII SIMONIACE »

Categorie: Canoanele Sinodului V-VI Ecumenic de la Constantinopol (691-692), numit și Trulan
S-a orânduit ca nici unul, fie dintre episcopi, fie dintre presbiteri sau di­aconi, împărtăşind cu preacurata cuminecătură, să nu ceară de la cel care se împărtăşeşte bani sau ceva asemănător pentru o astfel de împărtăşire. Căci nici harul nu se poate vinde şi nici sfinţenia Duhului nu o împărtăşim (dăm) pentru bani, ci ea trebuie dată fără viclenire, celor vrednici de darul (acesta). Iar dacă s-ar vădi cineva dintre cei ce se numără în cler cerând ceva de orice fel celui pe care îl împărtăşesc cu preacurata cuminecătură, să se caterisească ca un râvnitor al rătăcirii şi al răutăţii lui Simon.

29 Trul.

POSTUL MARE SĂ FIE ŢINUT ÎN ÎNTREGIME »

Categorie: Canoanele Sinodului V-VI Ecumenic de la Constantinopol (691-692), numit și Trulan
Canonul celor din Cartagina rânduieşte ca sfintele altarului să nu se săvârşească decât de către oameni care postesc, în afara (cu excepţia) unei zile din an în care se săvârşeşte cina domnească, folosind de bună seamă atunci, acei dumnezeieşti părinţi, un astfel de pogorământ, pentru oare­care pricini (cuvenite condiţii) folositoare bisericii în unele locuri (pe alo­curi). Dar pe noi nimic nu ne îndeamnă (determină) să părăsim asprimea şi, urmând predaniilor apostolice şi părinteşti, orânduim că nu se cuvine a se dezlega joia ultimei săptămâni din Patruzecime şi a necinsti (astfel) întreaga Patruzecime.

6 Ancira

CERTAREA CELOR SLABI ÎN CREDINŢĂ »

Categorie: Canoanele Primului Sinod Local de la Ancira (314)
În privinţa celor ce au cedat numai de ameninţarea muncilor şi a luării averilor, sau a exilării, şi au jertfit idolilor şi până în timpul de faţă nu s-au pocăit, nici nu s-au întors, acum însă, timpul sinodului apropiindu-se şi ajungând la hotărârea întoarcerii, sinodul a hotărât ca până la ziua cea mare să se umilească trei ani, şi după alţi doi să se primească în comuniu­ne, fără de împărtăşanie, şi aşa să vină la cele desăvârşite, încât întreg timpul de şase ani să-l împlinească. Iar dacă oarecare mai înainte de acest sinod s-au primit la pocăinţă, de Ia acel timp să li se socotească începutul celor şase ani de pocăinţă. Dacă însă s-ar întâmpla primejdie şi aşteptarea morţii din boală, sau din altă oarecare pricină, aceştia să se primească după norma de faţă.

7 Cartag.

DEZLEGAREA CELOR CE SUNT PE MOARTE »

Categorie: Canoanele Sinodului al Optulea Local de la Cartagina (419)
Episcopul Aureliu zise: „Dacă cineva fiind în primejdie de moarte ar cere să se împace cu sfintele altare, lipsind episcopul, atunci este cu drepta­te ca presbiterul să întrebe pe episcop, şi aşa, după dispoziţia acestuia, să împace pe cel ce este în pericol de moarte, această rânduială trebuie să o în­tărim prin hotărâre mântuitoare”. Toţi episcopii au răspuns: „Se hotărăşte ceea ce sfinţenia voastră crede de cuviinţă să aprobăm în chip necesar”.

41 Cartag.

CEI CE SLUJESC SFÂNTA LITURGHIE SĂ AJUNEZE »

Categorie: Canoanele Sinodului al Optulea Local de la Cartagina (419)
Sfintele altarului să nu se săvârşească decât numai de persoAne care au ajunat, exceptându-se o singură zi la an, întru care se săvârşeşte Cina Domnului. Dar dacă, săvârşindu-se oarecari spre vreme de seară sau din­tre episcopi sau dintre ceilalţi, s-ar face pomenire pentru cei răposaţi, aceasta să se îndeplinească numai cu rugăciuni, dacă cei ce fac aceasta se vor afla prânziţi.

19 Laod.

VECHEA LITURGHIE »

Categorie: Canoanele Sinodului al Cincilea Local de la Laodiceea (343)

Se cuvine ca, după predica episcopilor, mai întâi să se săvârşească i rugăciunea catehumenilor, să se facă rugăciunea celor ce sunt în pocăinţă; şi venind aceştia sub mână şi îndepărtându-se, să se facă astfel trei rugăciuni pentru credincioşi, una, adică cea dintâi, în taină, iar a doua şi treia cu glas înalt să se plinească; apoi aşa pacea să se dea: şi după acee presbiterii vor da episcopului pacea, atunci mirenii să dea pacea, şi aşa s se săvârşească Sfânta Jertfă; şi numai celor ierosiţi le este iertat să intr în altar şi să se cuminece.


73 Vasile cel Mare

POCĂINŢA CELOR CE SE LEAPĂDĂ DE HRISTOS »

Categorie: Canoanele Sfântului Vasile cel Mare (379)
Cel ce s-a lepădat de Hristos şi a călcat taina mântuirii trebuie să se tânguiască tot timpul vieţii sale şi este dator a se mărturisi la vremea când iese din viaţă, învrednicindu-se de cele sfinte, pentru credinţa în iubirea de oameni a lui Dumnezeu.

2 Grigorie Neoc.

OSÂNDA LĂCOMIEI Şl EXPLOATĂRII, A PRĂDĂRII ŞI A CÂŞTIGULUI URÂT »

Categorie: Canoanele Sfântului Grigorie, Făcătorul de minuni, Arhiepiscopul Neocezareei
Groaznică este lăcomia, şi nu se pot cita într-o scrisoare dumnezeieştile scripturi, în care se spune că este grozavă şi înfricoşată nu numai tâlhă­ria, ci în general lăcomia şi atingerea de cele străine, pentru agonisirea urâtă; şi orice de acest fel este de lepădat de Biserica lui Dumnezeu. Iar cei ce în timp de prigoană, „întru atâta suspin şi atâtea plângeri, îndrăz­nesc să creadă că timpul aducător de toată pierzarea este pentru ei timp de câştig, aceştia sunt oameni necinstitori de Dumnezeu şi urâţi de Dum­nezeu şi care întrec orice răutate. Drept aceea s-a hotărât ca toţi aceştia să se lepede, ca nu cumva să vină urgia peste tot poporul şi mai întâi peste întâi-stătătorii care nu cercetează aceste lucruri; căci mă tem, precum zice Scriptura: „Nu vei pierde cu cel nelegiuit pe cel drept” (Fac. 18, 23); căci zice Sfânta Scriptură: „Desfrâul şi lăcomia sunt cele prin care vine urgia lui Dumnezeu peste fiii pierzării” (Col. 3, 6); „deci nu vă faceţi împreună părtaşi ai lor; că aţi fost oarecând în întunerec, iar acum lu­mină întru Domnul; ca fiii luminii să umblaţi, căci rodul luminii este întru toată bunătatea, şi dreptatea, şi adevărul, cercând ce este bineplăcut Domnului. Şi nu fiţi părtaşi lucrurilor celor fără de roadă ale întune­ricului, ci mai vârtos mustraţi-le chiar, căci cele făcute în ascuns de dânşii ruşinos este chiar a le spune; iar toate vădindu-se de lumină se arată” (Efes. 5, 6-13). Unele ca acestea le zice Apostolul. Iar unii, care au fost pedepsiţi pentru lăcomia lor din timp de pace, dacă chiar în timp de urgie iarăşi se vor îndrepta spre lăcomie, câştigând din sângele şi din pieirea unor oameni, care au fost alungaţi, sau robiţi, sau ucişi, ce trebuie să se aştepte altceva de la acest lucru, decât că cei ce practică lăcomia îngră­mădesc urgie atât asupra lor, cât şi asupra poporului întreg?

5 Grigorie Neoc.

LUCRURILE GĂSITE »

Categorie: Canoanele Sfântului Grigorie, Făcătorul de minuni, Arhiepiscopul Neocezareei
Dar mulţi se amăgesc pe sine ţinând în locul lucrurilor lor pierdute, pe cele străine ce au găsit; căci dacă voradii şi goţii au tratat cu ei ca vrăj­maşi, apoi ei se fac altora voradi şi goţi. Deci am trimis la voi pe fratele şi împreună bătrânul Eufrosiu, pentru acestea, ca să dea şi acolo asemenea fel de procedare, după cel de aici, şi ale căror scuze se cuvine a se primi, şi care trebuie să se oprească de la rugăciuni.

9 Nichifor

CUMINECAREA CELOR ÎN PRIMEJDIE DE MOARTE »

Categorie: Canoanele lui Nichifor Mărturisitorul (818)
Se cuvine să se dea dumnezeiasca împărtăşanie celui bolnav în prime­jdie de moarte, chiar şi după ce a gustat mâncare.

23 Nichifor

CĂLUGĂRIŢELE NU SE CUMINECA DE CĂLUGĂRI PRESBITERI TINERI »

Categorie: Canoanele lui Nichifor Mărturisitorul (818)
Nu se cuvine călugăriţelor să se împărtăşească de la călugărul pres-biter tânăr, când acesta slujeşte şi împărtăşeşte.

Enciclica Ghenadie

OSÂNDA SIMONIEI »

Categorie: Enciclica (458-459) lui Ghenadie, Patriarhul Constantinopolului (471) și a Sinodului cel împreună cu dânsul, către toți preacuvioșii mitropoliți și către Papa Romei

Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, când a încredinţat sfinţilor săi ucenici propovăduirea Evangheliei şi i-a trimis pe ei învăţători oamenilor în toată lumea, le-a poruncit în chip hotărât ca darul ce l-au primit de la El, şi ei în dar să-l dea oamenilor, necâştigând pentru el aramă, sau argint, sau aur, sau în general o altă avere materială sau pământească. Fiindcă răsplata harurilor cereşti şi duhovniceşti nu sunt cele pământeşti şi pieritoare. Porunca aceasta a dat-o nu numai acelora, ci, prin ei, şi nouă, pe care ne-a învrednicit a intra în treapta şi locul lor. Şi trebuie ca, precum atunci aceia, aşa şi noi acum să o păstrăm şi să o observăm riguros şi să nu născocim prin sofisme nebunii, nici să ne aruncăm în hazard primejdios, „In dar”, zice, „aţi luat, în dar daţi. Să nu câştigaţi nici argint la cingătorile voastre” (Mt. 10, 8).

Simplu şi lămurit este cuvântul acestei porunci, neavând nimic îndoielnic, nici imposibil de îndeplinit, nici având trebuinţă de tălmăcire sofisticească. De la mine aţi primit demnitatea preoţiei, zice; dacă Mi-aţi dat pentru aceasta ceva, ori mic, ori mare, şi dacă aceasta s-a vândut din partea mea, vindeţi-o şi voi altora, iar dacă aţi primit-o în dar, daţi-o şi voi în dar. Ce este mai lămu­rit decât porunca aceasta? Şi ce este mai de folos celor ce i se supun? Cu adevărat vai celor ce înţeleg să câştige darul lui Dumnezeu ori să-L dea pentru bani; căci, după cele spuse de Sf. Petru, unii ca aceştia dau prilej pentru venin de amărăciune şi pentru împreunare cu nedreptatea, cuprinşi fiind de lăcomia lor de argint; drept aceea, de acord cu această lege a Domnului, şi canonul dat în această privinţă al cuvioşilor şi ferici­ţilor Părinţi de la Sfântul şi marele Sinod ecumenic adunat la Calcedon, ne spune nouă lămurit astfel prin aceste cuvinte:

„Dacă vreun episcop ar săvârşi hirotonia pentru bani şi ar face obiect de vânzare harul care nu se vinde, şi ar hirotoni pe bani episcop, sau horepiscop, sau presbiter, sau diacon, sau pe altcineva dintre cei ce se numără în cler, ori ar promova pentru bani econom, sau ecdic, sau paramonar, sau pe oricare din canon pentru mârşav câştig, şi dacă se dovedeşte că a făcut aceasta, să se pri­mejduiască pentru treapta sa; şi cel hirotonit să nu aibă nici un folos din hirotonia sau promovarea aceea din negoţ; ci să fie străin de demnitatea sau de funcţia pe care a dobândit-o pentru bani. Iar dacă cineva a fost mijlocitor în astfel de afaceri urâte şi ilegale, dacă ar fi cleric, să cadă din treapta sa; iar dacă este laic sau monah, să se anatematizeze”. Preabune şi foarte drept cinstitoare sunt poruncile canonului Sfinţilor Părinţi, care resping şi anulează tot atacul satanic şi toată apucătura dia­bolică îndreptată împotriva darului duhovnicesc; căci cu nici un chip nu admite ca promovarea hirotoniei să se facă sau să se primească pentru bani, nici de cel ce o săvârşeşte, nici de cel ce primeşte promovarea hiro­toniei.

Dar nu permite a se da bani pentru hirotonie, nici mai înainte de timpul hirotoniei, nici după timpul hirotoniei, nici în însuşi timpul hirotoniei; deoarece cu desăvârşire a oprit mituirea pentru acest lucru. Totuşi, fiindcă acum, deşi acestea sunt oprite lămurit, s-au vădit unii din Biserica galatenilor care dispreţuiesc şi calcă din cauza lăcomiei ruşinoase şi a iubirii de argint aceste porunci mântuitoare şi umAne, am socotit şi noi că este bine a le reînnoi iarăşi pe acestea împreună cu Sfân­tul Sinod ce se ţine întru această cetate împărătească, pentru ca fără de nici o născocire şi fără de nici un pretext, şi fără de nici un sofism, să tăiem cu desăvârşire acest obicei nelegiuit şi urât care nu ştiu cum a in­trat în preasfintele biserici, pentru ca într-adevăr fără de cârciumărire şi curată făcând u-se glăsuirea de către arhiereii cei ce hirotonesc, să vină de sus harul Duhului Sfânt; deoarece acum, făcând ei pentru bani pro­movarea şi lucrând fără curăţenie cu mâna, nu ştiu dacă vine asupra celui ce se prohiriseşte potrivit glasului Evangheliei, ci mai vârtos de nu se re­strânge harul Duhului Sfânt.

Deci să ştii, din toate părţile, preacinstito-rule de Dumnezeu, că oricine va fi vădit de una ca aceasta, ori episcop, ori horepiscop, ori periodeuţ, ori presbiter, ori diacon, ori altul oricare din canon, ori laic, prin hotărârea comună a arhiereilor şi cu vot obştesc se va osândi, după cum şi canonul Sfinţilor Părinţi de mai înainte zice: că tre­buie ca harul să fie har şi cu nici un chip să nu mijlocească argintul în pri­vinţa lui. Aşadar, să fie şi lepădat şi străin de orice demnitate ieraticească şi slujbă şi supus blestemului anatemei atât cel ce crede că-l va câştiga pe acesta cu bani, cât şi cel ce făgăduieşte a-I da acesta pe bani, ori cleric, ori mirean de ar fi, ori de s-ar dovedi, ori de nu s-ar dovedi că a făcut aceas­ta; căci nu se pot cândva împăca întreolaltă cele incompatibile, nici ma-mona să consimtă cu Dumnezeu sau ca cei ce slujesc aceluia să slujească lui Dumnezeu; şi aceasta este hotărârea netăgăduită a Domnului: „Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui mamona” (Mat. 6, 24).

Punându-ne cu tărie încrederea în aceasta şi supunându-ne acestora, împreună cu cel ce le-a spus acestea, am hotărât împotriva celor ce comit astfel de nelegiuiri. Deci şi sfinţia ta să se îngrijească, procedându-se cu toată prevederea ca acestea prin scrisori să se dispună lămurit, atât de Dumnezeu preaiubito-rilor episcopi şi periodeuţilor celor supuşi ţie, cât şi tuturor celorlalţi; pentru ca toţi creştinii, într-un duh şi într-un suflet adunându-ne strâns laolaltă împotriva vrăjmaşului comun, să putem tăia cu ajutorul lui Dum­nezeu rădăcina lăcomiei de bani sădită de acela între noi, împreună cu toate ramurile răutăţilor ei. Salutăm întreaga comunitate de fraţi întru Hristos de la tine. Fiind sănătos întru Domnul, roagă-te pentru noi, de Dumnezeu preaiubitorule frate.